„Lumina nu se aprinde decat pentru cei ce văd, nu pentru orbi.” Mihai Eminescu

 

Este puțin trist și poate puțin dureros să vezi că toți îl pomenesc pe Marele Poet Român doar în această zi. Și ce-i drept asta fac și eu acum, dar, îndrăznesc să cred că o fac cu un alt scop.

Nu am putut să-i zic vreo dată „La mulți ani” pentru că nu l-am cunoscut, nu am putut să-l văd niciodată zâmbind și nici nu i-am împărtășit suferința.  Totuși l-am găsit printre paginile cărților lui și i-am citit sufletul prefăcut în cuvinte. Dar la ce bun toate acestea, dacă ne amintim de el doar pe data de 15 ianuarie?

Dacă am privi  cu mai multă atenție în jur, plimbându-ne pe aleile Parcului Copou poate încă am mai putea zări câte o urmă de Eminescu.  Teiul său a rămas acolo, fiindu-i și lui dor de poet. Privește la lumea ce trece pe lângă el, și-i ceartă și le zâmbește, și-i mângâie uneori părintește. La fiecare furtună, Teiul oftează adânc și își mișcă greu crengile. Scăldat de razele soarelui și țesut primăvara cu flori, același Tei zâmbește melancolic amintindu-și de vremurile de mult apuse.

Poate că, în loc să stăm să scriem mesaje aniversare sau texte ca acesta,  ar trebui să luăm o persoană dragă de mână și să dăm o fugă…așa spre seara, să căutăm cât mai găsim în umbra Teiului frânturi din inima poetului.

editura_contour_mihai_eminescu

editura_contour_mihai_eminescu

editura_contour_mihai_eminescu

editura_contour_mihai_eminescu

editura_contour_mihai_eminescu