2015 January | Editura Contour

A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ

Ia-mă de mână și spune-mi o poveste. Dar nu îmi spune o poveste oarecare, ci spune-mi una cu prinți și prințese, cu zmei și vrăjitoare, cu castele și păduri întunecate…sau și mai bine lasă-i pe Frații Grimm să-mi spună una.

Fotograful Kilian Schönberger a încercat să reflecte printr-o serie de fotografii făcute în Europa centrală sentimentele transmise de poveștile Fraților Grimm. Condus de dorința de a călca pe urmele personajelor, Kilian a surprins în peisajele sale adevărate momente de poveste. Cine nu și-ar dori să știe cum arăta castelul lui Rapunzel, cât de înfiorătoare era căsuța vrăjitoarei din Hansel și Gretel sau cât de periculoasă părea pădurea prin care a cutreierat Alba ca Zăpada până să ajungă la căsuța piticilor?

Copii fiind, am cunoscut două lumi. Cea în care trebuia să ne facem temele și să mâncăm tot din farfurie și cea în care mama ne citea seara la culcare o poveste și a doua zi la joacă descopeream singuri drumul spre acele întâmplări. Fiecare băiețel s-a luptat în copilăria sa cu zmeul, fiecare fetiță a avut o rochiță roșie de Scufiță și cel mai important fiecare dintre noi a învățat în această lume de basm, că întotdeauna binele învinge răul. Și dacă vreodată amintirile din copilărie pălesc și uităm acest lucru, poveștile Fraților Grimm sunt tot aici. Sunt aici, au fost și vor rămâne pentru totdeauna.

„Două cărți m-au însoțit până acum: Poveștile Fraților Grimm si Biblia. Încă înainte de a ști să scriu și să citesc, am cunoscut ambele cărți: mama imi spunea povești, tata îmi citea Biblia… De aceea cartea poveștilor era cartea mamei,Biblia, a tatălui. Și așa a rămas până astăzi. Și așa cum mama și tata îmi aparțin deopotrivă, așa îmi aparțin Poveștile și Biblia împreună. Este același adevăr pe care l-am întâlnit în ambele cărți, chiar dacă reprezentarea lui este deosebită.” (Arnold Bittlinger)

POVESTEA DE LA GURA SOBEI, DE DUMITRU MURARU

POVESTEA DIN SPATELE POVEȘTII

O carte adevărată e aceea care nu e scrisă cu scopul de a fi publicată. O carte adevărată e aceea care e scrisă din suflet și pentru suflet. Pentru sufletul scriitorului. Pentru spiritul lui și pentru nevoia spiritului de a-și găsi pacea prin tipărirea amintirilor care din memorie se pot șterge, însă de pe hârtie, niciodată.

Închipuiți-vă un glob de sticlă cu zăpadă. Când îl agiți, fulgii se izbesc unii de alții în inerția mișcării. Așa și cu ideile scriitorului înainte de a se apuca de scris. Nu știe de unde să înceapă și cu ce ar trebui să termine, iar ideile îi dispar la fel de repede precum îi vin. Ar avea atâtea de scris, atâtea de împărtășit, dar chiar tot ce i se pare lui important merită a fi consemnat?

Asta este una dintre angoasele cu care se luptă scriitorii. Așa și << Povestea de la gura sobei>> . La prima vedere pare un întreg inconsecvent, fără un liant care să facă legătura între povestiri. Dar până la final, te dumirești. Toate au legătură. Liantul este chiar omul care mânuiește condeiul lent, meticulos, dar sigur pe fiecare literă ce o imprimă caligrafic pe hârtie. Nu se grăbește, face pauze uneori chiar lungi pentru a-și aminti anumite detalii, care, fără vrerea lui, s-au mai pierdut.

<< Povestea de la gura sobei >> nu este doar traiectoria unui om prin viață schițată în câteva povestiri esențiale. Ea este un colaj care înglobează un stil de viață foarte pregnant atunci, dar care până astăzi s-a pierdut, cel autentic românesc, de la sat, obiceiuri și tradiții moldovenești, limbajul specific vremurilor și regiunii geografice, realități obișnuite pentru anii ’40-’50, cum ar fi numărul mare de țărani analfabeți sau numărul foarte mare de copii dintr-o familie care erau născuți acasă, cu ajutorul moașei (dintre care mulți decedau la naștere sau în primele trei luni, așa cum s-a întâmplat cu trei dintre copiii cuplului Ana și Vasile Muraru). Viața nu era una ușoară, mai ales în anii din timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial (capul familiei a fost înrolat în război și chiar a petrecut un timp într-un lagăr din Rusia până la finalul războiului), însă tind să cred că pe atunci, cu toate greutățile vieții, oamenii erau mai sănătoși, mai onești și poate chiar mai fericiți în simplitatea traiului lor…

Ana Muraru

Volumul de povestiri Povestea de la gura sobei scris de Dumitru Muraru a fost lansat în decembrie 2014 la Editura Contour.

O, RĂMÂI…

„Lumina nu se aprinde decat pentru cei ce văd, nu pentru orbi.” Mihai Eminescu

Este puțin trist și poate puțin dureros să vezi că toți îl pomenesc pe Marele Poet Român doar în această zi. Și ce-i drept asta fac și eu acum, dar, îndrăznesc să cred că o fac cu un alt scop.

Nu am putut să-i zic vreo dată „La mulți ani” pentru că nu l-am cunoscut, nu am putut să-l văd niciodată zâmbind și nici nu i-am împărtășit suferința. Totuși l-am găsit printre paginile cărților lui și i-am citit sufletul prefăcut în cuvinte. Dar la ce bun toate acestea, dacă ne amintim de el doar pe data de 15 ianuarie?

Dacă am privi cu mai multă atenție în jur, plimbându-ne pe aleile Parcului Copou poate încă am mai putea zări câte o urmă de Eminescu. Teiul său a rămas acolo, fiindu-i și lui dor de poet. Privește la lumea ce trece pe lângă el, și-i ceartă și le zâmbește, și-i mângâie uneori părintește. La fiecare furtună, Teiul oftează adânc și își mișcă greu crengile. Scăldat de razele soarelui și țesut primăvara cu flori, același Tei zâmbește melancolic amintindu-și de vremurile de mult apuse.

Poate că, în loc să stăm să scriem mesaje aniversare sau texte ca acesta, ar trebui să luăm o persoană dragă de mână și să dăm o fugă…așa spre seara, să căutăm cât mai găsim în umbra Teiului frânturi din inima poetului.

VIAȚA ÎN UNDE SCURTE, DE RUSU DĂNUȚ MIHAI

Poezii pentru toate zilele

(mitologii personale)

Că românul s-a născut poet nu este o noutate. A spus-o Vasile Alecsandri acum aproape două secole. Dar poeticitatea nu este neapărat trăsătura unui neam ci, mai degrabă, caracteristica individului capabil să se dezvolte și să se afirme în cadrul unei comunități. Este și cazul lui Dan Rusu care își vedem acum Dedicațiile strânse între coperțile unei cărți.

Dan Rusu, șugubăț din fire, nu este vinovat de poezie. Poezia este un efect secund. Dan Rusu este doar un om care a vrut să marcheze anumite evenimente importante din viața sa sau să facă o surpriză celor apropiați, când-colo cuvintele care s-au așternut pe hârtie au format poezii.

Zile de naștere, onomastice, nunți de argint, Anul Nou, Ziua Îndrăgostiților, Sf. Nicolae sau Ziua Femeii sunt doar câteva dintre motivele care îl fac pe Dan Rusu să scrie. Nu lipsesc nici banalităție cotidiene ca motiv de inspirație poetică (așa cum se întâmplă în poezia „La Piață…”) ce nasc versuri pline de umorul și limbajul curat moldovenesc moștenite de la Ion Creangă. Din volum nu lipsesc „Balada funcționarului (birocratului)”, „Către GFR”, „Oportunități de privatizare”, „Dizertație despre frână”, poezii ce vin din sfera universului în care omul își petrece mai mult de o treime din timpul personal, munca.

Pe autorul acestei cărți nu ni-l putem imagina decât ca un trubadur de la curtea unui castel medieval care, prin versurile sale, știe cum să aducă zâmbetul pe buze și să transforme un eveniment într-unul de neuitat.

După cum spune autorul: „oamenii au nevoie de mister și atunci când misterul este (aproape) gratis, pare simplu de demitizat”, nimic din paginile acestei cărți nu este gratis, cum nimic nu este simplu (deși pare) de demitizat pentru că Dan Rusu știe cum să creeze mitologii personale în spatele versurilor.

În căutarea scriitorului anonim este un demers care dă rezultate: când mergem pe stradă sau călătorim în mijloacele de transport în comun ar trebui să facem un exercițiu de imaginație și să încercăm să vedem dincolo de aparența oamenilor de lângă noi pentru că, la fel ca în cazul lui Dan Rusu, nu putem ghici că în spatele unui om aparent simplu zace un suflet sensibil. În oricare dintre noi se poate ascunde un poet. De data aceasta, însă, Dan Rusu nu mai ascunde nimic, poetul a ieșit la suprafață.

Bogdan Federeac

Volumul de poezii Viața în unde scurte de Dănuț Mihai Rusu a fost lansat în luna decembrie a anului 2014 la Editura Contour.

FLORI, FETE SAU BĂIEȚI… CĂRȚI, FLUTURI SAU OAMENI?

Nici nu îmi amintesc când am văzut ultima oară fluturi iarna. Rose Sanderson însă mi-a adus aminte. Originară din Winchester și stabilită în Bristol, aceasta lucrează în domeniul ilustrațiilor. Simțind însă ca acest post o limitează, Rose și-a dat frâu liber imaginației și a început să își caute inspirația în lucruri care de obicei trec neobservate.

Fascinată de lumea miniaturală și multicoloră a insectelor, aceasta a început să le picteze pe coperțile diferitelor cărți. Fiind autoarea unor opere pe cât de expresive pe atât de delicate, Rose ne prezintă un pic altfel decât alți artiști atât lumea insectelor cât și lumea cărților.

Pentru că timpul tace și trece, aceste insecte pictate pe cărți vechi, creează un tablou al vieții. La urma urmei ce suntem noi dacă nu niște albinuțe ce zboară printre minute și secunde, zile și ani?

Aceste opere de artă sunt o marcă a curajului pe care fiecare artist ar trebui să îl arate. Nu scrie nicăieri ce trebuie să pictăm, ce trebuie să compunem sau ce trebuie să cântăm. Fiecare om este special, fiecare libelulă are culorile aripilor diferite și fiecare carte ascunde înauntrul ei ceva nebănuit. Așa că spune-mi, tu când ai văzut ultima oară fluturi zburând iarna?