Cu toții am vrea să trăim cât mai mult. Încă se caută leacul miraculos pentru a opri acest proces natural al îmbătrânirii. Însă cred că el deja există, de fapt sunt două: o viață simplă, suntem structurați genetic să trăim peste o sută de ani, dar din cauza stresului și a poluării este un caz de excepție să vedem un om de o sută de ani și sănătos; iar al doilea secret, este moștenirea pe care o lăsăm. Pe aceasta dim urmă, cu toții o percepem în felul nostru.

Pentru unii oameni moștenirea înseamnă agoniseală, pentru alții aceasta este reprezentată de copii, unii văd în crime odioase o moștenire lăsată cadou omenirii, iar pentru alții este cuprinsă în rezultatul muncii lor, pentru scriitori aceasta este definită de fructul creației: cartea, opera cuprinsă între două coperți.

Noi putem culege din ea, fragmente din scriitor, căci totul este trecut prin lăuntrul său și după aceea exteriorizat pe hârtie, mai putem culege lumi fantastice, sau chiar reale, cu personaje mitologice sau veridice, cu tâlcuri sau povești de viață, înțelepciune, lumi trecute și istoria omenirii, căci mai presus de orice moștenirea unui scriitor este o prelungire adevărului.

Lumea, în splendoarea sa, se cufundă în viață, în virtute și în pace, dar și în crimă și decădere.

Deopotrivă există bine și rău, pe care îl filtrăm prin conștiință și dăm lumii o parte din noi. Acea parte, care ne reflectă, se împreunează cu altele și astfel se nasc bucurii sau neplăceri, concepte, religii, ideologii.

În diferite momente ale existenței, am devenit conștienți de noi înșine sau de lumea nevăzută ce este prezentă în fiecare particulă a prezentului, redat prin simțire, care la rândul său poate fi distorsionată, dar este cert că nu ne putem îndoi de rațiunea luării la cunoștință.

A percepe altfel realitate iluzorie, căci nimic nu e absolut, și materialul, te poate duce la catalogarea ca nebun? Sau poate că există nebuni mai conștienți decât omul obișnuit, ce nu iese din cutie, ce nu se remarcă din mulțime.

Sau a alege sa ai alte valori, printr-o altă schimonosire a cugetului, iți poate aduce eticheta de nebun?

De ce dăm lucrurilor trăsături definitorii doar prin gândirea comună a celor mulți? Oamenii sunt diferiți și fiecare își construiește un sistem de valori în care crede și după care se ghidează, precum atunci când vezi derulându-se în fața ochilor diferite scene de viață, auzite văzute sau citite.

Când citim o carte, o lume ce aparține autorului său, puteam fi de acord sau nu viziunea făuritorului său, puteam avea propria noastră definiție a binelui sau a răului. Se poate întâmpla ca nu întotdeauna sa fim susținătorii personajului pozitiv, putem fi mai apropiați de cel negativ, asta în funcție de experiența de viață, precum și, de forma gândirii noastre pure sau poluată de forme ale simțirii.

Pe notele pianului, pe notele vântului de primăvară, miresmelor  și soarelui ce dă viață naturii, îmi scriu povestea, însă am furat puțin din amintirile acestor dulci veșnicii. Am stat, le-am ascultat și am hotărât să împrumut din tainele lor. Cred că au fost părtașe la multe secrete, bucurii și neînțelegeri, de-a lungul multor generații. Unele povești vor avea complici la taină nu doar pe protagoniști, elementele naturii și oamenii trecutului ci și pe cei ai viitorului ce vor hotărâ că vor să pătrundă în corpul și spiritul unei alte persoane, că vor să fie reîncarnați, că vor să fie frânturi din cugetări și simțiri trecute și astfel vor avea la dispoziție o poartă către o altă dimensiune temporală și spațială: cartea, ce prezintă sau care este inspirată dintr-o poveste reală.

Pe ritmul imaginației, pe ritmul impulsului, pe freamătul gândului și pe ritumul chemării neuitării, vin agale sau cu repeziciune, povești plăsmuite, frământate cu talent, în nopți nedormite și în sacrificiu. Vor deschide și vor vedea și vor simți, fiecare mișcare oculară, fiecare tresărire nervoasă, ce se închegă în creție cu litere de sânge. Cititorul putând alege să se lase transpus în lumea irealului, pe care să o adapteze la lăuntrul său și să fie stăpânul mai multor dimensiuni. Se va putea lupta cu dragoni, plimba printre nori, vorbi cu Dumnezeu și schimba istoria omenirii, doar sa deschidă coperțile unei cărți ce prezintă o poveste fantastică

Ce doresc să trăiesc, o poveste reală sau una imaginară?

Întotdeauna cărțile ce prezintă o relatare ce cu adevărat a avut loc m-au fasciat mai mult, m-au făcut să fiu mai receptivă și mai intrigată, să sufăr sau mă bucur mai mult. Nu îmi pot explica de ce, cred ca depinde doar de preferințe. Nu pot nega valoarea acelor cărți care au o baza imaginară, aici, din  punctul meu de vedere, volumul de muncă este unul mult mai mare, poate chiar și talentul, cu nimic mai prejos decât prima categorie menționată.

Dacă ar fi să le punem în balanță ce ați alege și de ce?

Câte greutăţi poate căra un suflet?

La un moment dat vei simţi că sufletul tău a devenit prea greu, că vei fi trecut prin multe greutăţi care, deşi nu lasă urme vizibile pe trup, te vor face să te simţi un suflet bătrân.

Rămânând singur te îndrepţi introspectiv spre propria fiinţă. Tresari! Ţi-e frică de acest moment… Momentul în care trebuie să fii sincer cu tine. Tu eşti cel mai adevărat om pe care îl poţi percepe. Restul oamenilor sunt vagi impresii proprii răsfrânte asupra unor forme exterioare. Nu îi poţi cunoşte în deplinătatea lor şi nu îi poţi sfărma în nimicnicia lor. În ciuda acestui fapt, continui să te ascunzi de tine. Te minţi cu paradoxurle servite de alţii şi îţi duci existenţa maşinal. Te ridici nervos şi îţi cauţi ocupaţie pentru a amâna întâlnirea cu sinele.

Unde te-ai putea ascunde? Ai grijă! Nu trebuie să te ascunzi atât de bine, încât să-ţi fie prea greu să te regăseşti. Cauţi refugii-alcool, tigări şi celelalte vicii. Cel mai sigur refugiu însă este un refugiu literar. Te protejează de frica ta cea mai mare, dar te pregăteşte totodată pentru întâlnirea inevitabilă.

Ai nevoie de un loc al tău! Ce ai zice de o ,,bancă de lemn în mijlocul mării”? Banca pe care şi-o dorea şi Iona lui Sorescu pentru că îi părea a fi ,, un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”. Valurile ţi-ar îneca lacrimile, iar pesăruşii ţi-ar alunga singurătatea. Obosiţi în zborul lor optimist se vor aşeza pe banca ta de lemn. Nu vor fi zgomotoşi, nu te vor deranja, vor face doar nişte mici opriri în sufletul tău istovit. Îi vei alunga sau îi vei lua drept tovarăşi?

Poate nu îţi place marea… Poate vrei să te avânţi spre lună ca Sărmanul Dionis. Ai grija ca nu cumva, plecat în căutarea identităţii, să te consideri demn de preamărire, căci nici bine nu vei fi socotit acest lucru şi experienţa ta transcendentă se va fi sfârşit brusc!

Tu ţi-ai găsit refugiul literar?

Am pus în discuţie preferinţa pentru cărţile noi sau cele din anticariate într-un articol anterior. Acum vom dezbate preferinţa pentru cărţile în format fizic sau cele în format electronic.

Importanţa lecturii a fost justificată, de-a lungul timpului, de cercetători din diferite domenii: Cultură, Psihologie, Sociologie etc. Indiferent de maniera în care alegem să lecturăm, beneficiile cititului nu vor întârzia să apară, motiv pentru care nu contează dacă preferăm să cititm cărţile în format fizic sau electronic. Totuşi, aceste modalităţi de lecturare nu se potrivesc oricui, având fiecare avantaje şi dezavantaje.

Maniera clasică de lecturare permite cititorilor să aibă la îndemână mereu o carte. De asemenea, în cazul în care vrei să te întorci pentru a reverifica anumite informaţii, nu trebuie decât să răsfoieşti câteva pagini. Iubitorii acestei maniere vor găsi mult mai multe avantaje decăt pot enumera în aceast articol, motiv pentru care voi trece la aspectele negative. Cu toţii am fost dezamăgiţi când am constatat că buzunarul nu este pe măsura nevoii şi dorinţei noastre de lectură. De multe ori, cărţile noi nu se lasă uşor de găsit, iar bibliotecile nu îşi pot reînnoi stocurile culturale la fiecare apariţie a unei noi cărţi. Cum orice lucru frumos nu e veşnic, aşa şi cărţile se deterioriază-din cauza timpului, din neglijenţă, dar cel mai trist e când o carte se deterioriază din cauza neinspiraţiei de a o împrumuta unei persoane inventive, care îi găseşte fel de fel de utilizări practice (cartea-suport pentru cana de cafea-eventual deschisă, murdărindu-i paginile).

Maniera electronică pare să estompeze unele dezavantaje ale manierei clasice, însă nu este lipsită de efecte negative. Internetul ne surprinde cu multitudinea de informaţii pe care ni le oferă, motiv pentru care avem şansa de a găsi cărţi pe care bibliotecile nu ni le pot pune la dispoziţie. Nu există riscul de a găsi o foaie ruptă, murdară, scrisul poate fi ajustat. Se investeşte iniţial intr-un eBook Reader, însă investiţia se câştigă pe parcurs, în cazul în care cărţile dorite pot fi descărcate gratuit. Un aspect negativ este şi faptul că unele cărţi nu sunt riguros redactate în format electronic, acest lucru făcând ca paragrafele să fie greu de urmărit. Unii consideră mai obositoare aceasta manieră de lecturare în comparaţie cu maniera clasică. Nu toate cărţile pot fi descărcate gratuit, iar traducerile în limba dorită pot fi inexistente. Să nu uităm de situaţia în care, captivat de o carte, suspansul creşte cu fiecare cuvânt citit, ochii parcă nici nu vor să mai clipească pentru a afla deznodământul, deznodământul care nu poate fi decât… baterie descărcată!

Fără a stârni polemici, am enumerat câteva aspecte pozitive şi negative ale lecurării cărţilor în format fizic sau electronic. Decizia de a parcurge cărţi în maniera dorită aparţine fiecăruia

Lectură plăcută!