Despre sentimente

Cup of tea with books and flowers on wooden background

 

De ce să fim triști sau de ce să fim bucuroși?

De ce să urâm sau să iubim?

De ce să fim indiferenți sau prea implicați?

 

Pentru că ne fascinează povestea ce se desfășoară în palmele noastre.

Sentimentele ne ies la iveală și se agață de cuvinte, fraze, personaje, caractere și întâmplări. Uneori ne regăsim mai mult, alteori ne regăsim mai puțin în șablonul dat, dar nu putem rămâne indiferenți la întâmplări și sentimente.

Simțim ură sau bucurie fără să conștientizăm exact de ce, dar e pentru faptul că deja am fost personaj în povestea cății. Deja ne-am luptat cu monștrii din basme sau ai sufletului, am întâlnit zâne și am străbătut granițe, teritoriale sau temporale, și am învins sau am fost învinși.

Când ești cernut prin acest vârtej de sentimente, cum să nu te întristezi când personajul al cărui înger păzitor ești agonizează între atâtea litere și tu nu poți să le schimbi, cum să nu urăști ceea ce e nefast și să nu iubești reușitele, cum poți fi rece la atatea întâplări dătătore de viață, deoarece totul are sens prin acțiunea trupuilui și prin cugetul minții. Cum poți fi indiferent? Dar nu poți fi, ești doar trup și sufet dedicat.

Suflul nostru avenuros încercă să dea o nouă semnificație, plialtă pe eroul din noi, a ceea ce este deja zămislit, iar misticul trăirilor sapă rătăcitor printre barie și ajunge în prezenrt. Îl vom scutura de osteneală, de păcatul atâtor suflete corupte ce au devorat cu patos firul poveștii și îl integrăm în viața noastră.

 

Spasmul concentrării zămislirii

În ce sens e mintea controlată de acest spasm al creației?

Ceea ce își dorește cu adevărat e ceea ce îi dictează mintea sau rațiunea, judecata finală a gândirii. Multe năluciri, plăsmuiri, iluzii, create de gândire reflectă un adevăr în lăuntrul său. Un adevăr născut din frică, din teamă, din curiozitate, din disperare. Oricum, ceea ce se dorește cu adevărat nu este adevărul pur, ci o minciună reflectată prin adevăr. În acest caz, se lasă pradă unor gânduri care îi dau falsa impresie a adevarului, dar cine îl poate ști cu adevărat?

Cum îl poți cunoaște la adevărata valoare?

Un răspuns încercat: în functie de instinctul rațional, reper ce alungă nălucirea, rumegatul excesiv al ideilor, al frazelor ce se aștern pe hârtie, și nu numai. O frază pătrunde în interiorul sinelui și nu îi mai dă pace, îl sufocă prin greutatea digerării sale și prin faptul că nu o poate înțelege. Acum ce mai rămâne? Doar instinctul. El este singura cale, singura rațiune finală a definirii umanității, și astfel se nasc opere. Iar ca rezultatul să prindă contur, acesta se regăsește în fiecare om defindu-l ca uman.

Nu întotdeuna când cugetă este liber, ci este sclavul ideilor implantate de circumstanțe, dar le poate controla printr-un scop, iar scopul, reflectat la rîndul său de instinct, este ceea ce îl definește prin esență pe scriitor sau cititor. Rezultatul redă planul de idei al gândirii, pașii ce sunt de urmat clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi. Cu toate acestea, ne putem îndoi de existența rațiunii, ceea ce înseamnă că ne detașăm de aici și acum, de prezent, există viziune.

Consecința?

Îmbogățirea patrimoniului cultural.

open old book, a rose in a vase and a feather           still-life-with-books-and-candle-1890

Victima cărților

 

adorable-amazing-black-and-white-book-Favim.com-1126294                            bookworm

Uneori începutul e mai greu, până să pui mâna pe o carte din raftul bibliotecii sau magazinului, uneori nepotrivirea cu genul literar  își spune cuvantul și te învinge rușinos în încăpățânarea de a citi până la capăt o aglomerare de litere.

Alteori, de cele mai multe ori, cărțile dau dependență. Sunt precum drogurile. Întotdeauna vrei sa afli ce se întâplă în capitolul urmator, dacă scenariul pe care ți l-ai derulat în mine se adeverește.

Îți promiți ca termini umatoarele zece pagini și vei merge să bei apă sau să mănânci, dar ești atât de prins în acțiune că mai poți rezista înca zece pagini, uite așa trec orele și uneori chiar zile.

Cred că fiecare dintre noi, a experimental cel puțin o dată: să prinzi o carte și să nu o mai lași din mană până nu o termini de citit, e mai sfântă decât Biblia.

Dar ce faci când acest lucru se repetă imediat ce ai devorat o carte și vrei să începi să o lecturezi imediat pe următoarea? Cred ca ai nevoie de perfuzii și de o doză de realitate, administrată din responsabilitațile ce se vor îndeplinte, dar cine le mai baga în seamă?

 

Revoluția industrială și destinul cărții

Întotdeauna m-am întrebat ce rost are să existăm, oricum cândva vom muri și nu va mai avea rost tot ceea ce am făcut, iar răspunsul mi l-am dat singură, mai târziu, când am înțeles că țelul omului în viață este de a construi prin munca. Aici incluzându-se toate aspectele inerente ale vieții, precum fericirea prin iubire și prin munca creatoare, fizică sau psihică.

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au avut un țel comun, acela de a supravețui și de a invoa în mediul inconjurator. Astfel, am trecut de la epoca de piatră la contemporaneitate și am evoluat prin schimbări multiple, ale gândirii și ale rezultatului muncii. De la practicarea vânătorii la practicarea agriculturii, de la instrumente ciobite în piatră la folosirea fierului, de la apariția roții, tiparului, motorului cu abur, a electricității, telgrafului și până în prezent, la folosirea calculatorului și a internetului, oamenii au demonstrat că pot, că sunt uniți și că mai devreme sau mai târziu vor realiza ceea ce iși propun.

Viitorul reprezintă acea parte a necunoscutului în care putem da frâu liber imaginației. Deși în trecut ne-am imaginat tot felul de lucruri și invenții fantastice, ce vor exista peste un anumit număr de ani, unele dintre acestea nu s-au îndeplinit, cum ar fi popularea unor planete, unele s-au realizat întocmai, iar altele ne-au surprins, apariția smartphonului. Prin urmare, suntem deschiși la nou, dar nu întotdeauna îl puem vizualiza, în toată autenticitatea lui.

Cu toate acestea, îmi permit să fac unele preconizări, deoarece freamătul tehnologic și curiozitatea mă împing dincolo de limita prezentului. Experții au preconizat că până în anul 2020 va avea loc a patra revoluție industrială, o etapă în care roboții vor fi cei mai de încredere oameni și care ne vor simplifica și mai mult existența.

Dacă voi fi conservatoare voi rata bucuria schimbării, a evolutiei, a pasului către o noua etapă a omenirii, însă nu mă pot abține să nu ma întreb ce vom face noi toți ceilalți, adică oamenii, vom mai avea acces la o viață culturală și o piață a muncii care să dea societații coeziune socială?

Umanitatea de unde va veni? Oricât de mult depindem de tehnologie, aceasta nu trebuie sa ne transforme în roboți și să ne anihileze instictele culturale umane.

Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că oamenii supravețuiesc prin cultură, în toate formele sale. Un individ fară cultură ar fi doar un individ, cu nimic individualizat și umanizat, ale cărui acțiuni ar fi în van, neînțelese și seci; acesta chinuindu-se doar să supravețuiască. O carte aduce înțelepciune, dorința de a evolua, de a lua act de sine, de lumea înconjurătoare, de analiză, de speranță. Pornind de la carte putem construi imperii, iar apoi veșnicia, definiți-o dumneavoastră pe aceasta din urmă.

3b42715887535f8325d6cfa8ecb82acf     carti time-enough

Aurul Vieții

Lumea e aceeași.

Aceeași de mii de ani, de milioane de ani.

Oamenii sunt un grup unit, însă, pe care îi desparte, din întregul lor, invidia, răutatea, zgârcenia, urâțenia sufletească și îi apropie suferința și frumosul. Există și elemente care îi diferențiază de semenii lor, cum ar fi talentul, înclinația spre un anumit lucru, dar chiar și de aici poate izvorâ dușmănie, răutate, dar și cele mai mărețe opere ale omenirii. Un paradox, punte de legătură a umanității, cert este că nimic nu e întmplător. Fiecare om are harul său, la unul este mai pronunțat decât la celălalt, dar el întotdeauna există.

De cât talent și dăruire este nevoie pentru a scrie o carte?

De unele imense. Ar trebui sa specific că este vorba despre o carte valoroasă, căci orcine poate pretinde ca este un geniu literar, chiar dacă faptele nu demonstrează astfel.

De-a lungul timpului timpului revelația creatoare a purtat intrigi, suferință și suflete înecate în durerea propriei neputințe de a-și depăși condiția. Întotdeauna scriirorii au fost un „altfel” de oameni, a căror dăruire cauzei lor a depășit puterea de întelegere a muritorilor simpli. Sa-l blamam pe poetul A. Macedonski? Se cunoaște faptul că la începutul carierei sale literare era un poet mărunt și care refuza eminescianismul. Dușman al lui Eminescu? Să fie termenul prea dur? Și care să fie acel lucru ce il deranja și nu îi dadea pace din poezia eminesciană?

Dostoievski avea ca zvâcnire dătătoare a legăturii cu Dumnezeu și inspirație creatoare epilepsia extatică, prin care scriitorul descoperea „o fericire de neînchipuit”, să fie aceasta o binecuvîntare și o resursă inspirațională a talentului? Prinţul Mîşkin, personajul principal din romanul Idiotul poartă pecetea trăirilor lui Dostoievski însuși.

De dragul frumosului și al desăvârșirii, Nichita Stănescu, un poet apreciat încă din timpul vieții, apela la alcool ca la o minune dătătoare de talent supraomenesc.

A avea talent nu e doar binecuvântare, ci și multă suferință, trudă și dăruire, iar el te alege pe tine și nu tu pe el.

Books-That-Will-Make-You-Change-Your-Life

 

 

 

Ultima apariție

Visit Us On FacebookVisit Us On GooglePlusVisit Us On Pinterest

Horoscopul literar

September 2019
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Archives