Category Archives: Articole

De ziua scriitorilor

Birthday-Love-Book-cake-hd-wallpapers-to-dear-Brother

Scriitorii au darul de a ne fascina cu operele lor. Fie că este vorba despre un talent nativ, fie că este vorba despre un exerciţiu scriitoricesc istovitor, aportul creaţiilor lor la crearea personalitâţii noastre, deşi greu cuantificabil, nu poate fi deloc ignorat.Recunoştinţă trebuie să le purtăm scriitorilor indiferent dacă sunt sau nu reprezentanţi ai genurilor noastre literare preferate, mai cu seamă că demersul întreprins de aceştia nu este tocmai cel mai uşor. Regretabil este faptul că această recunoştinţă nu a alinat bătrâneţile multor scriitori, dovadă în acest sens fiind faptul că mulţi dintre aceştia nu au sfârşit demni, ci umiliţi social. Pe unii posteritatea i-a salvat, păstrându-i în memoria colectivă, pe restul însă i-a lăsat în urmă, acoperiţi şi de uitare, nu doar de pământ.

Cum am putea să le mulţumim scriitorilor? Apreciindu-i, cititndu-i şi criticându-i. Pare un paradox mulţumirea prin critică, însă faptul că nu rămânem în pasivitate faţă de munca acestora este în sine un semn de mulţumire. Criticile pot fi pertinenete şi se poate ajunge la un progres din partea scriitorilor şi a cititorilor chiar. Criticile pot fi însă şi răutacioase şi nefundamentate, iar rezultatul lor va sporirea încrederii în propriile forţe sau, dimpotrivă, pierderea încrederii în capacitatea scriitoricească.

Ce i-am putea spune unui scriitor de ziua sa?

il_570xn_367215756_9g32

Cu excepţia utilizării clişeelor de bineţe cerute de o asemenea împrejurare, artificii cu care ei deja sunt familiarizaţi, vom adapta urarea în funcţie de impactul avut asupra noastră de scrierea sau de scrierile lor. Pe unii îi vom lăuda şi aprecia până la adoraţie chiar. Pe unii îi vom certa grozav pentru că ne-au scurtat excapada literară printr-un număr nesatisfăcător de pagini, pentru că ne-au ucis personajul preferat sau pentru că ne-a întristat deznodământul. Nu vor scăpa nici cei cu un stil prea rigid sau dimpotrivă cei exuberanţi în descrieri. Indiferent de critica sau lauda adusă acestora cu prilejul acestui eveniment, le vom ura nu doar La mulţi ani!, ci şi La cât mai multe scrieri!

Câte opere valoroase e posibil să fi pierdut printr-o critică exagerată? Câte opere am pierdut prin uitarea colectivă? Să nu repetăm greşelile trecutului! Să cinstim scriitorii! Să-i cinstim mai ales de Ziua Mondială a Scriitorilor!

Care este urarea voastră pentru scriitori?

             images (1)images

Noi perspective

Cea care ne dictează acțiunile, inclusiv trăirile, cea care ne acaparează spiritul și cea care dă dimensiuni hiperbolice trăirilor noastre este frica. De fapt, cred că o dimensiune a noastră constă doar în acest sentiment, definindu-ne ca persoane, din anumite perspective.

Cum ar fi lumea fără frică? Una perfectă sau un haos?

Nu aș ști să o definesc din punct de vedere al necesității, căci uneori aceasta distorsionează credințele, principiile și inclusiv luciditatea raționamentului, cu toate acestea, fără ea oamenii ar acționa în impulsivitatea vanității. Liberul arbitru ar fi atins în esența sa sau tocmai alegerea în sine, și nu cauzele alegerii, aici  incluzându-se și impulsurile temerii, ar fi drept să fie catalogate ca alegeri libere.

Atunci frica de pedeapsă este cea care dă unitate omenirii?

Răspunsul ar intra în prea multe polemici, și totuși, dacă ne gândim la credință și la orânduirea socială, privite ca întreg și ca punct de generalitate, frica se prezintă ca element de echilibru, căci face ca fiecare să își știe locul, iar cei ce vor încălca canoanele date și existente în ADN-ul nostru va resimți forța coercitivă a celor mulți. Din perspectiva misticismului răspunsul e și mai complex, deoarece să crezi în zeu doar de frica pedepsei veșnice nu mai este o alegere liber consimțită și nici o credință sinceră, prin urmare, totul s-ar reduce la etică și la instinct.

Mai există și frica individuală care se poate metamorfoza în artă sau poate duce la paroxismul trăirilor și irațional, în funcție de analiza noastră lăuntrică, de dimensiunea subiectivă pe care i-o dăm.

Dar să existe și frumos, să creezi, să maximizezi și să pătrunzi în nevăzut prin intermediul ei… ar fi totuși o posibilitate.

Dacă v-am stârnit interesul cu privire la acest subiect și mai ales v-a intrigrat perspectiva creației, dedicați puțin timp și următoarelor cărți.

41u9WTKDGvL._SX329_BO1,204,203,200_      41o9FWML8RL._SX320_BO1,204,203,200_      41LNb076YOL._SX327_BO1,204,203,200_      41WrIQaCTBL._SX310_BO1,204,203,200_

 

 

Snobism literar-cărţi la metru

plastic_tape_measure

Prezentându-le în mod voalat sau exagerându-le în mod grotesc pentru a amplifica mesajul transmis, autorii critică defectele omeneşti. Cum natura umană este atât demnă de mărire, cât şi demnă de dispreţ, elementele inspiraţionale sunt din cele mai diverse.

Neştiind probabil că unele exemplare din operele lor nu vor fi apreciate la adevărata valoare, ci vor cădea în mâinile unor pseudo-cititori, mulţi autori speră că posteritatea va fi blândă cu ei.

Inteligenţa este o calitate mult râvnită, însă demersul pe care îl presupune-îmbunătăţire cognitivă, progres cultural-nu este tocmai uşor. Dorinţa de a fi percepuţi drept persoane culte sau nevoia de a-i face pe ceilalţi să creadă ceea ce cred narcisiştii despre ei înşişi îi determină pe unii să aleagă drumul cel mai scurt spre cunoaştere. Acestea sunt motivele pentru care fenomenul de ,,cărţi la metru” se amflifică. Întâmplările tragi-comice în care protagoniştii intră în librării şi cer un metru de cărţi dintr-o anumită culoare, cu un anumit model par desprinse din paginile revistelor cu bancuri, însă sunt prezente şi în realitate. Achiziţiile valoroase sunt etalate apoi în faţa celorlalţi cu scopul de a-i impresiona. Rezultatul nu este întotdeauna garantat, iar efectul este unul superficial. Judecate doar după aspect, operelor literare le este umbrită valoarea artistică şi scopul pentru care au fost realizate se pierde. Făcând haz de necaz, putem doar să le urăm editurilor să aibă posibilitatea şi norocul de a satisface din punct de vedere estetic dorinţele pseudo-cititorilor!

Liberul arbitru dă posibilitatea oricui de a acţiona şi a se comporta conform propriilor convingeri, însă valoarea unei cărţi nu trebuie neglijată niciodată!

 descărcare

bbbbbbbbbbb

Evadări

Ce ne îndulcește clipele de odihnă și momentele de răsfăț?

Am eu răspunsul pentru voi. O cafea la șaizeci de grade, de bună calitate, aromată prin decorul cărților ce compun fiecare părticică a încăperii. Am uitat să vă spun, dar despre o cafenea este vorba. Una în care cărțile și atmosfera amintesc de o biblioteca distinsă, cu clasă.

Multe cărți salvate împodobesc pereții. De asemenea, erau nelipsite canapele din piele, dușumeaua și măsuța din lemn, precum și fotografiile vechi, aduse împreună de către artiștii locali.

coffee-with-art2   coffee-with-art3

Să nu rămânem indiferenți la A COFFEE WITH ART, de pe HIGH STREET.

Naşterea unei capodopere

15190222775_6b754c37c1_k

Ne lăsăm fascinaţi de lumile ce ni se prezintă în cărţi şi rămânem iremediabil încântaţi de universul creaţiei. Scriitorii sunt sursele noastre regenerabile de hrană culturală, iar demersul întreprins de aceştia este un proces complex.

La început a fost ideea, au urmat diferite încercări anevoioase, dezamăgiri, îndoieli, ca în final să rezulte rodul trudei, binecuvântarea pentru munca depusă.

Procesul creaţiei este semnătura fiecărui autor, de aceea obiceiurile scriitoriceşti nu se aseamănă. Dacă unii autori rămâneau pasivi şi aşteptau revelarea muzelor lui Apollo, unii aveau tabieturi riguroase în privinţa conceperii unor opere.

Probabil cele mai intrigante obiceiuri sunt cele ale unor simbolişti care luau seva inspiraţiei din plantele halucinogene. Rămând în acelaşi registru vicios al creaţiei îl găsim pe Stephen King care credea că nu va mai fi capabil de un nou act creator după ce va înceta să mai consume alcool. Excese îşi permitea şi Balzac care consuma 30-40 de căni de cafea pe zi pentru a se putea concentra.

Nu pot fi trecute cu vederea unele obiceiuri ale avangardiştilor, nonconformiştii literaturii, pentru care demersul creaţiei reprezenta un proces aleatoriu; decuparea cuvintelor de pe foi, amestecarea lor, extragerea şi scrierea acestora pe foaie în ordinea în care au fost extrase reprezentau, pentru unii scriitori din această categorie, întreg procesul creator.

3d-vector-arts-imagination-wallpapers

imagination_by_distorted_colours-d69le5n

book-wallpaper-7

Ultima apariție

Visit Us On FacebookVisit Us On GooglePlusVisit Us On Pinterest

Horoscopul literar

December 2018
M T W T F S S
« Jun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Archives