editura_contour_Daria_mihaela_murarasu_cronica_de_familie

M-am născut în Iași, pe data de 17 ianuarie 1953, fiind al treilea copil al familiei Prof. Victor și Lucia Condurache. Școala primară am făcut-o în cartierul Copou, unde am avut un învățător de legendă – tizul meu, Condurache Ștefan, căruia îi păstrez o  deosebită stimă. Studiile liceale (secția umanistă) le-am urmat la liceul “Garabet Ibrăileanu” până în anul 1971.

Copilăria ne-a fost marcată de personalitatea tatălui nostru, profesorul Victor Condurache, care, în 1959 s-a implicat în înființarea “Muzeului Unirii”, fiind primul director al acestuia, ulterior reprezentând România în cadrul diviziei de monumente și muzee a UNESCO.

Eram fascinată de obiectele pe care tata le achiziționa pentru muzee: ceasul de aur al lui Cuza, cărți rare, documente, pe care mai târziu le-am văzut expuse în muzeu. Tata era un om de o vastă cultură, care citea enorm de mult. De la el, cred, am moștenit toți pasiunea pentru citit și pentru competiții.  Făceam concursuri de cunoștințe istorice și geografice duminica, când ne întâlneam toți la masă.

Mama, de o rară sensibilitate și discreție, i-a fost tatei alături în perioada pariziană (și până atunci). După moartea lui, în 4 ianuarie 1966, mama a devenit stâlpul familiei, având grijă de noi, care eram toți la școala.

După liceu, am dat admiterea la Institutul Politehnic, Facultatea de instalații, în 1976, obținând o diplomă de subinginer. Am lucrat în proiectare la DSAPC (Habitat), instalații termice și ventilație. Din 2008 sunt pensionată pe caz de boală (fac dializă), lucru care nu mă împiedică să am grijă de firma înființată împreună cu Dan.

În 1986 m-am căsătorit cu Dan Murărașu. Avem doi copii deosebiți – băiatul, Marius, lucrează la Comisia Europeană, iar fata, Mara, este studentă la medicină în Iași. Tatăl lor, care îi adora, îi privește și veghează de sus, din ceruri.

Mihaela Murărașu

Daria Mihaela Murărașu este autoarea a două volume de poezii: Noapte cu lună și cerbi lansat în luna ianuarie a anului 2014 și Cronică de familie, ce a avut lansarea pe 25 ianuarie 2015. Ambele titluri au fost publicate la Editura Contour.