Cup of tea with books and flowers on wooden background

 

De ce să fim triști sau de ce să fim bucuroși?

De ce să urâm sau să iubim?

De ce să fim indiferenți sau prea implicați?

 

Pentru că ne fascinează povestea ce se desfășoară în palmele noastre.

Sentimentele ne ies la iveală și se agață de cuvinte, fraze, personaje, caractere și întâmplări. Uneori ne regăsim mai mult, alteori ne regăsim mai puțin în șablonul dat, dar nu putem rămâne indiferenți la întâmplări și sentimente.

Simțim ură sau bucurie fără să conștientizăm exact de ce, dar e pentru faptul că deja am fost personaj în povestea cății. Deja ne-am luptat cu monștrii din basme sau ai sufletului, am întâlnit zâne și am străbătut granițe, teritoriale sau temporale, și am învins sau am fost învinși.

Când ești cernut prin acest vârtej de sentimente, cum să nu te întristezi când personajul al cărui înger păzitor ești agonizează între atâtea litere și tu nu poți să le schimbi, cum să nu urăști ceea ce e nefast și să nu iubești reușitele, cum poți fi rece la atatea întâplări dătătore de viață, deoarece totul are sens prin acțiunea trupuilui și prin cugetul minții. Cum poți fi indiferent? Dar nu poți fi, ești doar trup și sufet dedicat.

Suflul nostru avenuros încercă să dea o nouă semnificație, plialtă pe eroul din noi, a ceea ce este deja zămislit, iar misticul trăirilor sapă rătăcitor printre barie și ajunge în prezenrt. Îl vom scutura de osteneală, de păcatul atâtor suflete corupte ce au devorat cu patos firul poveștii și îl integrăm în viața noastră.