Eu, una, nu am reușit nicioadată să țin un jurnal. Am cedat în fața inconsecvenței de fiecare dată. Scriam în prima zi, în a doua, în a treia, dar deja lucrurile se repetau și devenea plictisitor. Dacă rezistam mai mult de atât, scriam cu mare frenezie tot ceea ce mi se întâmpla bun. Dar când viața mă scotea în șuturi din universul plin de vise și idealuri, pur și simplu simțeam o mare repulsie în, practic, a retrăi prin scriere aceeași stare urâtă. La ce bun? mă întrebam.

Să spui tot ce ai pe suflet nu este deloc ușor. Prin scris asta poate fi considerat mai simplu de făcut, pentru că nu te adresezi cuiva anume care să te critice sau să îți spună ce ai de făcut în continuare. Ci îți așterni gândurile năvală, așa cum îți vin, pentru ca la final acestea să se așeze cumva într-o ordine în mintea ta, ajutându-te astfel să reflectezi, să înțelegi, să argumentezi, să decizi. Asta cred că ar spune un jurnal, dacă ar putea vorbi.

Pentru Cristian Constantin să scrie acest jurnal nu cred că a fost simplu deloc. Pornit să îl scrie cu un scop, pe parcurs, acesta s-a modificat de mai multe ori, în funcție de direcția în care mergeau lucrurile. Într-un final, scopul inițial a fost atins și ce credeți? Cristian continuă să scrie, pentru că deja scrisul este ca o terapie pentru el.  Aproape în fiecare zi, timp de mai multe luni, oricât de obosit era, își găsea timp să aștearnă, la cald, gândurile de peste zi. Notabil este spiritul retrospectiv foarte ascuțit al autorului. Știe foarte bine cum să aducă argumente pro și contra astfel încât, pentru fiecare

problemă, să ia decizia cea mai bună, nu înainte de a analiza toate eventualele situații. De aceea, să nu vă mire că uneori frazele, ideile, alegerile par ale altei persoane, total ieșite din context. Este tot Cristian, doar că determinat în ultima decizie luată.

Partea proastă la a avea un interlocutor care numai te ascultă, fără să îți dea nici o replică, este să cazi în prăpastia persistenței. Persistența în aceleași greșeli. Drept dovadă este capitolul Revenirea la normal, care nu este absolut deloc o revenire la normal. Dacă aș folosi o vorbă din popor așa cum face Cristian pentru a sublinia și mai mult o idee, aș spune că acest capitol este aceeași Mărie cu altă pălărie. Pentru că revenirea la normal nu este un fapt, este doar o dorință care se va îndeplini mult mai târziu.

Ceea ce este excepțional la acest jurnal este sinceritatea nudă de care fiecare pagină debordează. Nu există cenzură a sentimentelor, a opiniilor, a faptelor. Există doar adevăr. Și autenticitate. Adevărul și autenticitatea unei adolescențe pe care nici o generație nu o va mai avea. Adolescența în care telefoanele mobile de abia apăruseră și erau considerate un lux. Le foloseam ca să trimitem sms-uri (nu foarte multe, că nu aveam credit. Oare nu are nimeni să-mi transfere 1 euro?), bip-uri sau ca să stăm pe chat. Adolescența în care de abia dacă exista un singur calculator în fiecare casă, pe care jucam Super Mario, DOOM, Civilization, Warcraft atunci când nu stăteam pe Mirc. Și cel mai important, adolescența în care adolescenții se adunau grămadă în fața blocului și vorbeau față în față, nestingheriți de telefoane inteligente, rețele de socializare sau căști în urechi. Adolescența în care încă se mai ofereau flori fetelot, acestea încă mai roșeau atunci când primeau floarea de la băiatul pe care îl plăcea, bilețelele de dragoste erau apreciate, iar locurile și orele de întâlnire ceva mai decente.

O iluzie de vară nu este numai jurnalul lui Cristian. Toți am visat cu ochii deschiși la persoana care nu ne-a acordat niciodată atenție. Și cu cât aceasta continua să ne ignore, cu atât noi ne îndrăgosteam mai mult de ea. Stai puțin, ce-a făcut? Tocmai mi-a aruncat o privire și mi-a zâmbit? Clar! Mă iubește la rându-i pe ascuns! Este idila adolescentină a unei generații, idilă prin care toți am trecut la un moment dat. Unii dintre noi de mai multe ori.

De aceea îndrăznesc să spun că O iluzie de vară este jurnalul ultimei generații care a avut o adolescență vie, trăită afară, alături de persoane, nu în casă alături de alte profile virtuale.

Ana Muraru (Prefață O iluzie de vară)

Cristi G - Copy

Jurnalul O iluzie de vară a fost publicat la Editura Contour în luna aprilie 2016.