În ce sens e mintea controlată de acest spasm al creației?

Ceea ce își dorește cu adevărat e ceea ce îi dictează mintea sau rațiunea, judecata finală a gândirii. Multe năluciri, plăsmuiri, iluzii, create de gândire reflectă un adevăr în lăuntrul său. Un adevăr născut din frică, din teamă, din curiozitate, din disperare. Oricum, ceea ce se dorește cu adevărat nu este adevărul pur, ci o minciună reflectată prin adevăr. În acest caz, se lasă pradă unor gânduri care îi dau falsa impresie a adevarului, dar cine îl poate ști cu adevărat?

Cum îl poți cunoaște la adevărata valoare?

Un răspuns încercat: în functie de instinctul rațional, reper ce alungă nălucirea, rumegatul excesiv al ideilor, al frazelor ce se aștern pe hârtie, și nu numai. O frază pătrunde în interiorul sinelui și nu îi mai dă pace, îl sufocă prin greutatea digerării sale și prin faptul că nu o poate înțelege. Acum ce mai rămâne? Doar instinctul. El este singura cale, singura rațiune finală a definirii umanității, și astfel se nasc opere. Iar ca rezultatul să prindă contur, acesta se regăsește în fiecare om defindu-l ca uman.

Nu întotdeuna când cugetă este liber, ci este sclavul ideilor implantate de circumstanțe, dar le poate controla printr-un scop, iar scopul, reflectat la rîndul său de instinct, este ceea ce îl definește prin esență pe scriitor sau cititor. Rezultatul redă planul de idei al gândirii, pașii ce sunt de urmat clipă de clipă, ceas de ceas, zi de zi. Cu toate acestea, ne putem îndoi de existența rațiunii, ceea ce înseamnă că ne detașăm de aici și acum, de prezent, există viziune.

Consecința?

Îmbogățirea patrimoniului cultural.

open old book, a rose in a vase and a feather           still-life-with-books-and-candle-1890