Tag Archives: epigrame

STRĂNUTURI PIȘCĂTOARE – GHEORGHE BĂLĂIASA

editura_contour_Gheorghe_bălăiasa_strănuturi_pișcătoare

De la începuturile sale și până astăzi, arta literaturii și-a păstrat funcțiile principale, printre care aceea a relaxării/ divertismentului, aflată, de altfel, într-o zonă foarte căutată de pătimașii întru lectură. Dincolo de felurite ziceri celebre ce atestă rolul benefic/ catalizator/ vindecător al râsului, există o predispoziție ce-l îndeamnă pe om să îl caute, cum în povești se căutau odinioară ierburile miraculoase, praful de licornă și sămânța fericirii. Prin urmare, tot ce e scris sub semnul patronator al râsului e predestinat să își găsească o plajă confortabilă de receptori, nu doar pentru invocatele funcții terapeutice ale acestuia ci și pentru faptul că omul, ființă sociabilă prin definiție, a simțit mereu nevoia înțepării, șfichiuirii, ironizării subtile a celorlalți; să ne înțelegem, nu vorbim aici de discursul vitriolant, demolator, anihilator ci ne referim la acel tip de discurs ce presupune parcimoniozitatea și veselia armonioasă în cetate, de regulă la vreme de seară și lângă vase adânci cu vinuri parfumate.

Un asemenea gen de discurs are ca exponent de frunte în formele sale epigrama, specie cultivată în timp de nume mari, precum Alceu, Meleagru, Julian Apostatul, Horațiu, Martial, Tibul, Catullus, mult mai târziu, apoi, Marot, La Fontaine, Voltaire, Le Brun iar ca să trecem și în spațiul românesc Al. Macedonski, Cincinat Pavelescu și unicul și neasemuitul Păstorel, ca să ne oprim cam la jumătatea secolului trecut.

Astăzi, într-o continuitate ce a impus și nume mai apropiate, precum George Zarafu, Mihai Pânzaru-Pim, Mircea Ionescu-Quintus, epigrama cunoaște un reviriment demn de aplaudat, mărturie depunând existența unor cenacluri apreciate și a unor reviste de profil în care numele noilor epigramiști (sau mai vechi) sunt tot mai numeroase.

Ne oprim acum la autorul care semnează acest volum de epigrame, profesorul pășcănean Gheorghe Bălăiasa, al cărui talent de făuritor de poante ironice, șfichiuitoare, cu adresabilitate la un personaj cunoscut sau chiar cu auto-adresabilitate era cunoscut de mult. De altfel, într-una dintre epigramele ce intră în component prezentului op, lucrurile sunt tranșante, după tipicul unui epigramist de calitate, ce se respectă: De mic am fost făcut atent,/ că aș avea ceva talent/ Dar astăzi câteodată zic:/ Păcat că nu am rămas mic! Autoironia etalată cu plăcere e doar una dintre calitățile epigramistului Gheorghe Bălăiasa. Acestora li se pot adăuga și altele, la fel de importante pentru un statut serios în branșă: curiozitatea intelectuală, simțul ascuțit al observației, știința subtilă a comparativismului, digerararea eficientă a unor produse culturale diverse, spirit de frondă combinat cu plăcerea socializării, talentul a bea vinuri bune și deștepte, înțelepciunea de a fi gourmand cât este necesar, puterea de a ridica micimile unui moment oarecare, de multe ori insignifiant, la înălțimea fixării prin umor, știința sarcasmului amestecat cu necesara duioșie ce nu exclude pe nimeni, denunțare plăcută a unor tare, a unor mici păcate, fără ca prin aceasta cineva să sufere excesiv.

Sunt toate acestea (și multe altele, probabil) semne ce se desprind după parcurgerea „strănuturilor” semnate de profesorul Gheorghe Bălăiasa, după o lectură mai mult decât agreabilă și profitabilă. Aș mai adăuga că, față de mulți dintre confrații săi, dintre care mulți au ajuns la dueluri verbale uneori extreme de virulente/ corosive sau față de alții care au mers până la transformarea epigramei în diatribă de încărcătură maxima, autorul de față a preferat o „aurită” cale de mijloc, dând catrenelor sale venin deloc letal, doar în doze suficiente pentru acele pișcături afabile, amicale anunțate chiar de titlul volumului.

Și ca să încheiem în spiritul dictat de o continua întoarcere la autor, multe dintre epigrame fiind auto-reflexive, nu putem să nu reproducem un autoepitaf, cu titulatura mușcător-delicată În căutarea fericirii: N-am cunoscut, spun pe cuvânt, / Ce-i fericirea, pe pământ,/ Acum, când plec, mai sper nițel,/ Că poate-o voi găsi sub el.

Cu siguranță, împlinirea poantei din autoepitaf se va produce foarte târziu; e posibil să fie și niciodată, deoarece vechii greci (și de la ei, mai toată lumea civilizată) credeau în nemurirea pe care numai „procreația întru frumos” ți-o poate aduce. Așa că urez lectură plăcută celor care gustă epigramele iar profesorului Gheorghe Bălăiasa îi doresc inspirație, viață lungă și colorată și acid ponderat, la vreme de seară, la Pașcani, la Probota, la Boroaia și oriunde s-ar mai afla.

Constantin Dram

Strănuturi pișcătoare, volum de epigrame de Gheorghe Bălăiasa, a fost publicat în iulie 2014 la Editura Contour.

GHEORGHE BĂLĂIASA – UN EPIGRAMIST CONVINS

editura_contour_gheorghe_bălăiasa_la_țintă

Gheorghe Bălăiasa s-a nascut pe 25 martie 1938 în satul Giuleaşti, comuna Boroaia, judeţul Suceava, fiind al şaptelea copil din cei nouă ai familiei Vasile şi Zamfira Bălăiasa.

Respectând îndemnul învăţătorului său: Tu dacă ai să fii cuminte şi ai să înveţi, vei ajunge departe, s-a străduit şi a reuşit să fie fruntaş la învăţătură în toate formele de învăţământ parcurse, începând cu şcoala primară, continuând cu gimnaziul şi liceul şi terminând cu studiile universitare. Apoi, ca absolvent al Facultăţii de Economie şi practicând profesia de dascăl, a luat toate examenele de grad cu calificativul maxim.

Este căsătorit cu Maria Bălăiasa, învăţătoare, cu care a întemeiat o familie bazată pe principiile moralităţii şi responsabilităţii, din care au rezultat doi copii: Magdalena Andrei, de profesie inginer, în prezent, manager al unei firme de confecţii din Municipiul Iaşi și Daniel Bălăiasa, de profesie inginer, om de afaceri în Piatra Neamţ. De la fată are un nepot, Cristian Gabriel Andrei, în care vede cum firul vieţii sale se prelungeşte în viitor.

Ca profesor şi, în ultima perioadă de activitate în calitate de director al Grupului Şcolar C.F. UNIREA Paşcani, a fost stimat de elevi şi apreciat de colegi şi forurile competente de la nivel judeţean şi naţional.

În afară de preocuparea pentru studiu, Dl. Gh.Bălăiasa a fost şi este un împătimit al cărţii beletristice, istorice şi filosofice. În unele momente de răgaz şi de inspiraţie, înzestrat şi cu un anumit umor şi drept al zicerii o zi în care nu ai râs este o zi pierdută, a încercat, iar noi spunem că a reuşit, să scrie o serie de epigrame în care să satirizeze fapte, atitudini, întâmplări.

Nu le-a făcut publice însă niciodată. Le face acum, la insistenţa unor prieteni, în cărțile sale! Citiţi-le şi nu veţi regreta!

Dr. Leonard Gavriliu

Mă aflam în orașul tinereții mele, „Fălticeni, mon amour”, când, în urma unui eveniment ce urma să-mi marcheze destinul, în mod inspirat mi-a venit ideea scrierii unei epigrame. Nu știu nici astăzi de unde mi-a venit ideea. Din, poate, firavul talent ce sălășuia în mine, sau copleșit de un duh ce domină atmosfera acelei urbe, îmbibată primăvara de parfumul florilor, iar toamna, de mireasma fructelor livezilor de meri ce o înconjoară, precum zidul de apărare a unui castel feudal.

La început nu aveam prea multe cunoștințe teoretice despre epigramă. Știam de la școală că e o formă de creație literară ce aparține genului liric. Abia mai târziu am aflat că etimologia epigramei vine din limba greacă (epi-grafi: a scrie pe ceva). În perioada de început această scriere avea caracter tragic, funebru și era inserată pe monumentele funebre. În epoca modernă ea s-a transformat din „basma de plâns a omului antic, în lacrima de râs a omului modern”, adică în epigramă satirico-umoristică.

În general epigrama este considerată de unii drept un gen de literatură minoră, periferică, facilă, un fel de umor provincial. Până și George Călinescu cataloga literatura epigramistică drept un „strănut literar”. Acest gen de literatură este strâns legat de tradiția folclorică românească. Însuși Nicolae Iorga ne caracteriza ca pe un popor “vioi și glumeț, de umor fără răutate și venin, care râde fiindcă așa-i vine lui să râdă, din mulțumirea sufletească pe care o simte, când cu ochiul lui străbătător de român prinde-n zbor caraghioslâcul dat de Dumnezeu lucrurilor și ființelor, pentru a-l face pe dânsul să se mai bucure uneori, făcând haz în mijlocul necazului”.

Epigrama nu dă verdict, nu pedepsește pe nimeni, ci atrage atenția împricinatului cu voia bună a umorului.

Gheorghe Bălăiasa

Gheorghe Bălăiasa este autorul a trei cărți de epigrame. Una a fost publicată la Editura Contour în anul 2014, Strănuturi pișcătoare, iar alte două urmând să iasă de sub tipar în martie, respectiv aprilie 2015: Insectar epigramistic și La țintă.

Ultima apariție

Visit Us On FacebookVisit Us On GooglePlusVisit Us On Pinterest

Horoscopul literar

November 2018
M T W T F S S
« Jun    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Archives