adorable-amazing-black-and-white-book-Favim.com-1126294                            bookworm

Uneori începutul e mai greu, până să pui mâna pe o carte din raftul bibliotecii sau magazinului, uneori nepotrivirea cu genul literar  își spune cuvantul și te învinge rușinos în încăpățânarea de a citi până la capăt o aglomerare de litere.

Alteori, de cele mai multe ori, cărțile dau dependență. Sunt precum drogurile. Întotdeauna vrei sa afli ce se întâplă în capitolul urmator, dacă scenariul pe care ți l-ai derulat în mine se adeverește.

Îți promiți ca termini umatoarele zece pagini și vei merge să bei apă sau să mănânci, dar ești atât de prins în acțiune că mai poți rezista înca zece pagini, uite așa trec orele și uneori chiar zile.

Cred că fiecare dintre noi, a experimental cel puțin o dată: să prinzi o carte și să nu o mai lași din mană până nu o termini de citit, e mai sfântă decât Biblia.

Dar ce faci când acest lucru se repetă imediat ce ai devorat o carte și vrei să începi să o lecturezi imediat pe următoarea? Cred ca ai nevoie de perfuzii și de o doză de realitate, administrată din responsabilitațile ce se vor îndeplinte, dar cine le mai baga în seamă?